10 atracții de vizitat în Chișinău, potrivit unor jurnaliști din România
Telegram

Chișinăul a ajuns pe lista călătoriilor unor jurnaliști români care au vizitat orașul și au găsit pentru ei 10 atracții de văzut, ce pot recomandate turiștilor.

„Recunosc, nu m-aș fi gândit vreodată să merg la Chișinău dacă o întâmplare fericită n-ar fi făcut să ajung acolo. Auzisem multe povești despre el – în mare, clișeele pe care toată lumea le asociază cu Moldova. Cunoscusem oameni care veneau de acolo, oameni care munceau acolo, oameni care-l adorau, oameni care nu mai voiau sa audă de el. Cu deschidere însă, am spus “da” aventurii de a descoperi Chișinăul și o parte din împrejurimile lui preț de un weekend. Și bine am făcut. Pentru că și el, la rândul lui, mi-a răsplătit deschiderea cu multe surprize. Iată 10 dintre ele, în ordinea în care mi s-au întâmplat, deși sunt convinsă că mai sunt multe altele de descoperit”, scrie sursa media din România.

În continuare descoperiți cele 10 destinații evidențiate de presa românească:

1. Berd’s Hotel

berds hotel

 

„Creație a arhitectului italian Luca Scaccheti, primul și singurul design hotel din Chișinău te întâmpină, încă de la intrare, cu grădini suspendate și o expoziție de artă modernă. Deși deschis de numai un an, și-a câștigat rapid notorietatea, devenind un loc de întâlnire al oamenilor cu bun gust. Camerele, decorate în stil minimalist, poartă același aer artistic care te însoțește încă din lobby, cu puternic accent pe elementele tradiționale, o parte foarte importantă din conceptul hotelului. Simplitatea dusă la nivel de artă se prelungește, firesc, și prin ospitalitatea personalului, gata oricând să rezolve tot felul de dorințe și cerințe ale oaspeților.”

berds hotel

 

Berd’s Hotel

bd. Dimitrie Cantemir nr. 12, Chisinau, Moldova
tel. +373 (22) 022 222

2.  Kiku Steakhouse

kiku-restorant27-new

 

„Unul dintre cele mai bune locuri de luat masa în Chișinău – și, cu siguranță, cel mai bun steakhouse din oraș. Nu o spun doar eu, ci și Buzzfeed, care a inclus restaurantul pe lista celor 31 de locuri din lume în care trebuie să mănânci înainte să mori. Dintre vinurile moldovenești superbe servite aici, noi am încercat jovialul Mimi, însă din meniul de mâncare am avut ocazia sa încercăm câte puțin din toate, grație lui Petru Chicu, Cheful și Owner-ul restaurantului, care ne-a făcut onoarea de a ne găti personal. We loved it! 

kiku-restorant3-new

 

Kiku Steakhouse & Wine

Bd. Decebal 72/2, Chișinău, Moldova

tel. +373 (22) 997-990/+373 (79) 350-323

3. Propaganda

propaganda cafe

 

„Propaganda este situată într-o casă care, privită din afară, nu pare a ascunde atât de multe surprize. După ce îi treci pragul însă, decorul eclectic devine de-a dreptul fascinant, iar timpul pare să fi rămas în loc. Soba de teracotă cu oglindă patinată, tabloul cu bătrâna care ține cu hotărâre Kalashnikovul în mână, catrene cu Stalin și Lenin împletindu-se aproape firesc cu elemente delicate, precum cărți, inimi și flori, care înfrumusețează până și toaletele – toate dau locului un aer boem care te transportă într-o altă lume. Borșișorul și soleanca sunt de neratat dacă ajungeți pe aici.”

 

propaganda cafe 1

 

Propaganda Cafe

Alexei Șciusev 70, Chișinău, Moldova
tel. +373 600 96 666

4. Atelierul lui Valentin Frunză

valentin frunza 1

 

„Valentin Frunză este unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am cunoscut, un om care îți poate vorbi cu orele despre meșteșugul său: acela de a coase pantofi, de mână, după metoda tradițională, așa cum a învățat în atelierul tatălui său cizmar. Nu e vorba doar de tehnică deprinsă în ani de ucenicie sau de artă și talent în a mânui cele mai bune materiale din Europa. E vorba, poate, de cel mai important ingredient: pasiunea, care la Valentin Frunză se simte din plin în fiecare cuvânt, în felul în care îți explică despre ștaif și bombeu, în felul în care îți descrie pieile în care lucrează și cum te pune să le mirosi ca să le simți farmecul. Astăzi, Valentin Frunză este o adevărată comoară a Moldovei, face numai pantofi bărbătești la comandă, personalizați și lucrați în totalitate manual. De fapt, în atelierul său, Valentin Frunză face magie. Dar, pentru că a trebuit să poarte un titlu, i s-a spus shoemaker.”

 

valentin frunza

 

Valentin Frunza & co

A. Mateevici 49, Chișinău, Moldova

tel: +373 795 06 271

5. Vinoteca Wine Moldova

vinoteca wine moldova

 

Need I say more? Moldova e celebră pentru vinurile sale, iar aici găseşti vinuri dintre cele mai variate: de la clasicele Purcari, până la vinuri de colecţie, vintage, în ediţie limitată şi coniace de 10-20 de ani. Moldovenii îţi vor spune că tot aici e un loc potrivit şi că să cumperi suveniruri pentru acasă, dar între noi fie vorba, ce suveniruri mai bune decât licoarea bahică? Eu una nu puteam să mă întorc acasă cu suveniruri mai bune!”

 

vinoteca wine moldova

 

Vinoteka Wine Md

str. Pușkin nr. 15, Chișinău, Moldova

tel. +373 690 55 724

website: http://wine.md

6. Mezzo

mezzo

 

„Restaurantul hotelului Berd’s este un must dacă eşti în Chişinău. Şi da, o masă luată aici e la fel de rafinată că numele pe care îl poartă. Bucătăria restaurantului are un perete la vedere, pentru ca tu să poţi trage cu ochiul în timp ce ţi se pregăteşte răsfăţul culinar. Specificul este italian, însă poţi să regăsi în meniu şi preparate inspirate de bucătăria tradiţională moldovenească, toate însă într-o interpretare modernă şi asociate atent cu cele mai sofisticate vinuri. Pentru cina noastră de la Mezzo, noi am încercat unul local and we couldn’t be happier. (De asemenea, am încercat şi toate deserturile posibile din meniu – dar asta să rămână între noi!)”

 

mezzo1

 

Restaurant Mezzo

bd. Dimitrie Cantemir nr. 12, Chișinău, Moldova

tel. +373 22 022 221

7. Piața Centrală

piata centrala 1

 

„În fiecare oraş în care ajung, piaţa este, pentru mine, obiectiv turistic de neratat. Uneori, poate spune mai multe despre cultura şi identitatea acelui oraş decât multe monumente. Piaţa este inima, locul în care iei pulsul, locul în care te conectezi la tot ce e mai autentic. Piaţa Centrală a Chişinăului, cea veche şi cu tradiţie, e mare, poate la fel de mare ca Oborul nostru, şi îmbelşugată. Un lucru care m-a impresionat au fost tarabele pline cu petale de trandafiri, cultivaţi special pentru dulceaţă, siropuri, parfumuri.”

 

piata centrala

 

8. Creme de la creme

creme de la creme 1

 

„Un colţişor de rai pentru iubitorii deserturilor şi ai delicateselor, dar, mai ales, un coup de foudre pentru sufletul meu francez, care s-a simţit pe loc acasă. Creme de la Creme este considerată a fi cea mai bună cofetărie/patiserie din Chişinău, însă, pe lângă minunăţiile dulci care va pot însenina ziua, decorul French vintage şi atmosfera poetică sunt cele care te învăluie încă de la intrare într-un fel aproape magic, care nu te mai lasă să pleci. La etajul 1, un colţişor de poveste, scăldat în lumina geamurilor generoase, te invită parcă la spus şi la scris poveşti. Dacă aş sta în Chişinău, aici m-aţi vedea cu laptopul tot timpul.”

 

creme de la creme

 

Creme de la creme

str. ALexandru cel Bun nr. 98 A, Chișinău, Moldova

tel. +373 22 22-20-11

9. Orheiul Vechi – Pensiunea Butuceni

butuceni

 

„La doar 47 km de Chişinău, pătrunzi deja în inima Moldovei şi a tradiţiilor ei, într-un peisaj liniştitor, în care totul pare să fie într-o armonie completă. De la aspectul caselor în care pătrunzi că într-un muzeu şi până la convivialitatea gazdelor, bucuroase să îţi servească bucate specifice locului, gătite pe loc pentru tine – totul aici este un cântec, pe care îl auzi doar dacă închizi ochii şi inspiri, pentru o clipă, aerul proaspăt al satului. Noi am avut parte şi de o ploaie cu soare, în mijlocul unei după-amiezi scăldate ea însăşi cu vinuri superbe de la Gitana, pentru că tabloul să fie complet, iar plecarea noastră să fie şi mai grea.”

 

butuceni 1

 

Complexul istorico-cultural Orheiul Vechi, sat Butuceni

[email protected]

Tel: +373 235 56 906; +373 796 17 870;

10. Festivalurile Klumea

klumea

 

„Moldova are tradiţii multe şi ştie să şi le promoveze! Eu am ajuns la Chişinău că jurat la cel mai dulce festival din estul Europei, „Mai Dulce” (lucky me!). Dar există multe alte evenimente şi festivaluri care ascund multe surprize şi care se desfăşoară la doar o aruncătură de băț. Spre exemplu, Lavender Fest, care are loc chiar în curând, pe 18 iunie, este devină pentru că toate colţurile casei mele sunt parfumate acum cu levănţică, în toate formele în care am putut să o găsesc. Un câmp întins de levănţică plin de oameni îmbrăcaţi în alb, sărbătorind frumuseţea naturii şi a vieţii – nu vă aşteptaţi la asta, nu? V-am zis că e o destinaţie surprinzătoare?”

 

klumea

 

Autor

Telegram