Filmul din deschiderea CRONOGRAF, ediţia a XII-a, va fi „SPACE TOURISTS”

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar CRONOGRAF începe marți, 12 mai. La ora 12:12 în incinta Centrului Cultural Odeon va avea loc conferința de presă, iar la orele 19:00 începe Gala de Deschidere a FIFD CRONOGRAF.

space-tourists-01Anul acesta la deschiderea CRONOGRAFului vă invităm să fiți „turiști în spațiu”. Filmul din deschiderea celei de-a XII-a ediții este „SPACE TOURISTS” (TURIȘTI ÎN SPAȚIU), o producție elvețiană semnată de binecunoscutul regizor și producător de film, Christian Frei.

Christian Frei, unul dintre cei mai buni documentariști din lume, vine în Republica Moldova ca să fie membru al juriului în cadrul Secțiunii Principale. Un detaliu important despre realizările regizorului este faptul că în anul 2001, filmul său documentar „Fotograful de război” a fost nominalizat la Oscar la categoria „Film documentar”, obținând ulterior alte 12 premii internaționale. Între 2006-2009 Christian Frei a deținut funcția de președinte al Comisiei de Film Documentar pe lângă Ministerul Culturii din Elveția, iar începând cu 2010 devine președintele Academiei de Film din Elveția.

În documentarul „Turiști în spațiu”, Christian Frei se axează pe unul dintre cele mai vechi visuri ale omului: să părăsească planeta Pământ ca o „persoană obişnuită” și să călătorească în spațiul cosmic. Pentru 20 de milioane de dolari, Anousheh Ansari, cetățean american, a reușit să-și îndeplinească visul din copilărie.

min-Space-Tourists

Acest documentar o urmărește în drumul ei în spațiul cosmic și-i arată pregătirile pentru zbor de pe Stația Spațială Internațională. O secvență a filmului urmărește tentativele lui Dumitru Popescu, un tânăr din România care visează și el să ajungă într-o zi în spațiul cosmic. Anousheh Ansaris, prima femeie turist în spațiu:

Unii oameni mă judecă că am cheltuit prea mulți bani pentru un vis. Dar cum stabilești prețul unui vis? Eu aș merge în spațiu chiar dacă asta ar însemna bilet într-o singură direcție, chiar dacă ar însemna să plec și să nu mă mai întorc niciodată, chiar dacă ar presupune să-mi pierd viața! Eu sunt pregătită să plătesc orice preț… pentru a ajunge în cosmos.

Presa internațională a mediatizat acest film în diverse publicații, Brad Balfour a scris pentru The Huffington Post că „Imaginile cu Anousheh Ansaris la bordul Stației Spațiale Internaționale reprezintă una dintre cele mai intime imagini din spațiul cosmic pe care le poți vedea și care îți taie răsuflarea”. The Hollywood Reporter :

Dacă ai 20 de milioane de dolari puși deoparte pentru următoarea ta vacanță, te poți înscrie la bordul unei rachete rusești și te ridici în sălbăticia albastră. Asta e ceea pentru ce visătoarea Anousheh Ansari a plătit de-a lungul vieții, pentru o vacanță de vis.

În materialul său despre filmul „Turiști în spațiu”, Geoffrey Macnab de la IDFA spune că documentarul juxtapune imagini frumoase din spațiu cu imagini foarte pământeşti, cu cetăţeni ce colectează resturile de metale de la rachetele spaţiale pentru a fabrica tigăi, unelte agricole sau a face afaceri cu chinezii…

Biletele și abonamentele la festival pot fi cumpărate la casele Centrului Cultural Odeon și on-line pe iticket.md. Toată informația despre filmele participante, însoțite de imagini, trailere și sinopsis-uri, precum și programul festivalului, accesul și noutățile lui pot fi găsite pe site-ul oficial cronograf.md sau pe facebook.com/IDFF.CRONOGRAF.

FIFD CRONOGRAF este până la ora actuală cel mai complex festival de film din Republica Moldova, o ocazie unică pentru cinefilii din Chișinău să vadă documentare de calitate din întreaga lume, să discute cu autorii lor și să descopere ultimele tendințe în materie de film documentar. Festivalul CRONOGRAF a fost lansat în 2001 şi este organizat de către OWH Studio, cu susținerea partenerilor săi. Partenerul general al celei de-a XII-a ediții a festivalului este SDC Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Vă aşteptăm din nou la CRONOGRAF, ecranul unde realitatea devine artă!