10+ cărți lansate în 2015 ale autorilor din Moldova
Telegram

Pentru autorii autohtoni, anul 2015 a fost productiv. Ne-am putut bucura de lansări de carte și surse noi din care să ne îmbogățim spiritual și cultural.

Iată o selecție din 10 cărți care au fost lansate în 2015 de scriitori și poeți autohtoni:

„Ai grijă de tine” de Maria-Paula Erizanu

maria paula erizanu

Maria-Paula Erizanu și-a lansat cea de-a doua carte a sa, numită „Ai grijă de tine”, care a adunat la un loc momentele fericite pe care le-a trăit, de care să-și amintească când o va citi. „Cartea aceasta nu a fost scrisă pentru ca cititorii să descopere ceva despre mine, ci pentru a împărtăși idei, stări și gânduri despre prietenie, lumină, adolescență, despre cei din jur, pentru ca cititorul să fie deschis spre explorarea propriilor asociații, ca cititorii să simtă că au participat la un dialog”, spune Paula.

Textul său de debut, „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”, care descrie protestele de la Chișinău din 2009, a apărut într-o ediție trilingvă (română, engleză, franceză) la editura Cartier.

Cămașa lui” de Augustina Șiman

augustina siman camasa lui

„Cămașa lui” este cea de-a treia carte a Augustinei Șiman, un ghid pentru femei despre sentimente și relații. Precum spunea autoarea Augustina Șiman, titlul „Cămașa lui” este o invitație către ce poate deveni o femeie pe sub cămașa bărbatului potrivit sau nepotrivit pe care îl iubește, despre cum „Cămașa lui” poate schimba destinul ei, răsturna tot crezul ei de viață și despre cum o poate reinventa.

„Pe sub cămașa lui pielea mea îi strigă numele, și tot ce e mai bun în mine crește doar pe sub cămașa lui: speranța, grija, iubirea, dăruirea de sine, fiindcă doar sub ea sufletul meu se simte în siguranță.”

Iată un poem din cartea sa, numit „Parfumul”:

Iar aici poți descoperi opera sa numită „Șapte”.

„Vinil” de Igor Guzun

igor guzun vinil

„Vinil” de Igor Guzun este o carte cu texte scurte despre Moldova, cu farmecul şi paradoxurile ei, unde „cele mai frumoase texte despre oameni sunt necrologurile” şi unde „învăţătorii visează toată viaţa Creta, și doar elevii lor ajung acolo”.

Vezi trailer-ul cărții:

„Vinil” este o carte şi despre copilărie, o vârstă la care „și câinele, și pisica sunt mai în vârstă ca tine”, atunci când „primii noștri bani au fost niște frunze galbene într-un portmoneu din hârtie de gazetă”. Este o carte care pune ritmurile şi vieţii de azi pe un suport tradiţional, ca de vinil, pentru a ne aminti despre lucrurile care contează cu adevărat: copii, dragoste şi, de ce nu, Moldova, cu fascinaţia şi idioţeniile ei.

Simfonia unui criminal” de Doina Lungu

simfonia unui criminal doina lungu

Cartea autoarei Doina Lungu este un thriller care oscilează periculos între obsesie şi o credinţă devastatoare.

Vezi trailer-ul cărții:

Pătrunde într-o lume obscură în care talentul şi nebunia se împletesc într-un dans demonic, distrugător de destine. Trăieşte alături de personaje momente de suspans şi dramă. Fii martorul unor întâmplări tulburătoare care te vor purta prin cele mai întunecate colţuri ale sufletului uman.

Amintiri din Viitor” de Andreea Russo

amintiri-din-viitor-andreea-russo

Cartea „Amintiri din viitor” este una de debut pentru Andreea Russo, în care a relatat istoria unui băiat care trăiește fără trecut și își cunoaște viitorul.

„Tematica este destul de dificilă. Suntem oameni formați din amintirile noastre. Nu putem trăi fără trecut, deoarece trecutul suntem noi. Băiatul însă trăiește cu amintirile sale din viitor. Nu are trecut, este gol. Imaginează-ți, nu știi nimic, ai 20 de ani și tot ce a fost până acum e în beznă. ”

Vezi trailer-ul cărții:


Citește un interviu cu Andreea Russo pe Locals.

De vorbă cu Emma” de Vitalie Cipileagă

de vorbă cu emma vitalie cipileaga

Emmei îi este teamă de singurătate. Ea vrea să râdă cu el din același motiv. Ea ține minte săruturile pe care nu i le-a dat. Ea vrea să fie fericită în patul lui. Ea știe că cele mai bune vinuri se beau în doi. Ea caută să construiască poduri peste neînțelegerile din trecut. Ea vrea să meargă desculț pe malul mării. Sunt momente când revine la acea îmbrățișare din trecut, la plimbările nocturne, la momentele în care a râs și la cele în care a suferit. Și momente în care își poartă gândul undeva departe sau se bucură fericită de prezent. Iubindu-l pe Greg sau trăindu-și emoțiile. Ea caută un loc sfințit de dragoste. Ea se întoarce mereu la el.

Vezi trailer-ul cărții:

Posted by De vorbă cu Emma on 8 Octombrie 2015

Citind „De vorbă cu Emma”, trăiești împreună cu personajul propria ta poveste de viață. Emma te provoacă să găsești calea spre sufletul tău și te cheamă într-o lume în care liniștea, nebunia și iubirea adevărată sunt un tot întreg. Fie că ești femeie și o înțelegi, fie că ești bărbat și cauți calea spre inima ei, ai nevoie de răspunsuri. Le găsești în dialoguri și printre rândurile scrise de el sau trăite de ea.

Homo Agressivus” de Dorian Furtună

homo aggressivus

Cartea „Homo Agressivus” este despre agresivitate, instincte, comportamente umane și fenomene sociale. De ce suntem agresivi, cum s-a format caracterul războinic al speciei umane, care sunt factorii declanșatori ai comportamentului violent în zilele noastre, cum ne influențează genele, mediul și educația și ce impact au frustrările asupra echilibrului nostru emoțional – toate aceste și multe alte aspecte ale agresivității sunt pe larg și cu lux de argumente prezentate în această carte.

Autorul, etolog, doctor în biologie, a reușit să îmbine cercetări, exemple și teorii din cele mai diverse domenii științifice pentru a ne oferi un tablou integru, clar și convingător despre cum a evoluat comportamentul agresiv, cum se manifestă în cadrul societăților contemporane și de ce este atât de dificil să reducem gradul de violență în lume.

„Homo aggressivus” este o carte de excepție, care îmbogățește literatura noastră științifică și îl va îmbogăți intelectual pe fiecare cititor în parte.

It’s complicated” de Zina Zen

its complicated zina zen

Tema pincipală a lucrării „It’s complicated” semnată de Zina Zen este dragostea. „It’s complicated” este un volum de stări și rime. Pentru orice vârstă, orice oră de zi sau noapte. Este, deopotrivă, răspuns și întrebare. Adresată întregii lumi, propriei minți și inimi, unei singure persoane – celei noi, proaspăt intrate în viața noastră, sau celei vechi, aceleiași, de atâta amar de vreme.

„It’s complicated” e pentru femeile care caută un cuvânt potrivit pentru un moment, o trăire, o stare. Dar și pentru bărbații care nu știu să înțeleagă femeia – femeia, în general; femeia lor, de acasă; femeia altui bărbat… Femeia.

În lipsa unor lucruri importante” de Victor Țvetov

in lipsa unor lucruri importante victor tvetov

„Poezia lui Victor Țvetov este o poezie a sintezei, în care se întâlnesc și se topesc aproape toate direcțiile din poezia tânără de astăzi. Furia, mânia, disperarea, neliniștea, fragilitatea și speranța fac casă foarte bună în această carte. (…) Poezia sa nu e doar a unei navete obositoare de la țară la oraș, nu e numai a micilor flirturi și întâmplări din marile corporații, nu e doar o poezie a vieții de la țară, sau doar o poezie existențialistă, bahică sau ludică, ci toate acestea luate împreună. Basarabenitatea este doar o trăsătură a discursului său, și nu cea mai importantă, pentru că toate lucrurile reținute în poezia lui au cam aceeași importanță. (…)
La Victor Țvetov, „totul în jur crește din pământ ca dinții din gingii”. Poezia sa nu e doar fluentă și autentică, ci te agață de ochi”, Dumitru Crudu.

10 poeme” de Elena Guzun

10 poeme elena guzun

Cartea este un buchet de poeme gravate. Mai multe detalii poți afla în acest video documentar despre Elena Guzun și cartea sa „10 poeme” de la Nicolae Negară:

„Sweet Vera Cruz” de Lola Majeure

sweet vera kruz lola majeure

O carte despre oameni. Deopotrivă fericiți și nefericiți. Despre orașul Vera Cruz, diferit de cel care-i aproape la capătul pământului, un Vera Cruz imaginar, dulce, un Vera Cruz care-și are legile sale.

Bani, sex și bomboane. Ce se întâmplă în neobișnuitul oraș Vera Cruz?

„Lola scrie despre libertate. Așa o citesc eu. Cine nu vrea, poate să nu citească, mie personal mi-e interesant să o urmăresc. Și recunosc că am fost flatată de confuzia asta dintre mine și ea. Lola scrie despre sex.Sex. Nu mai e demult un tabu acest subiect, ba chiar s-a devalorizat de la supraevaluări, supraașteptări și supraînchipuiri despre. Unii zic despre Lola că e ciudată, ușor nebună, cam imorală; alții – că e curajoasă. Eu zic că e o femeie normală.”

— Zina Zen, scriitoare

„Târfa” de Cristina Costov

tarfa de cristina costov

Protagonista romanului erotic „Târfa” este Eva. „Eva stătea întinsă pe pat, cearșafurile sure și șifonate aveau iz neplăcut. Era culcată într-o poziție incomodă, iar picioarele îi erau larg desfăcute. Corpul dezgolit era acoperit de mușcături și vânătăi proaspete de parcă era o marionetă lepădată și uitată de stăpânul său.”

Singur în întuneric” de Mariana Răileanu

singur în întuneric de mariana răileanu

„Singur în întuneric” este o carte care unește două generații: cea a tinerilor pragmatici și ambițioși de astăzi, și cea a părinților, care pentru a asigura un trai decent copiilor pleacă să muncească la străini. Este o carte despre lipsa umărului pe care să se sprijine capul protagonistului când simte nevoia să plângă, pentru că fără tatăl lui alături niciun alt confident nu va fi suficient de bun.

Este o carte despre o mângâiere pe creștet, un sfat, o îmbrățișare sau o strângere de mână atât de necesare tinerilor în perioada când realizările, visurile, ambițiile, iubirea, prietenia merg cot la cot cu intrigile, greutățile și dezamăgirile.

Telegram